Aș putea începe să scriu despre ce mi-aș dori sau aș putea să fiu și, la fel de bine, aș putea să scriu despre ce am fost și nu voi mai fi niciodată. Dar de ce să mă gândesc la un trecut, pe care nicio fărâmă de regret nu îl poate schimba, sau la un viitor, al cărui curs nu poate fi alterat de nicio moleculă de anxietate?
Aleg deci să istorisesc despre toate lucrurile pe care le-am învățat în patru ani de liceu, mai mult sau mai puțin ieșiți din comun. Nu, nu voi face referire la structura unui argument sau la multitudinea de discursuri pe care le-am scris, însă voi enumera câteva valori pe care le-am dobândit, pentru că da, și dacă termini un profil umanist, tot înveți în liceu.
Am intrat în liceu fiind acaparată de teama de schimbare și iată că acum îl absolv cu gândul că singurul meu plan de viitor este chiar să nu am un plan de viitor, ci să mă ghidez după fiecare oportunitate ce îmi iese în cale. Am trecut de la a fi înspăimântată de eșec la a-l venera, tocmai pentru că din greșeli am ajuns unde mă aflu acum. Și doamne, dacă ați ști câte gafe am comis… Am căzut pe scările liceului de atât de multe ori câte am intrat în el și, într-un fel sau altul, m-am făcut de râs la orice eveniment la care am participat. Într-o notă mai tristă, am greșit și față de atât de mulți oameni încât nu am cuvinte să îmi pot cere iertare. Cu toate astea, nu aș schimba absolut nimic dintr-un trecut care oricum îmi este ireversibil, tocmai pentru că mă mândresc cu evoluția prin care am trecut în urma acelor eșecuri.
Odată cu trecerea timpului, mi-am pierdut orice gram de ambiție, calitate pe care înainte aș fi considerat-o definitorie pentru felul meu de a fi. Totuși, după o întreagă serie de alte nereușite, am avut norocul de a întâlni și niște profesori extraordinari, care au reușit să mă dirijeze în tot acest proces evolutiv. Dintre aceștia, unii poate că au făcut-o în mod voit, simțind inerția unor lipsuri, alții poate că nici nu m-au avut vreodată în vizor pe mine în particular, dar, în final, fiecare a reușit să își pună amprenta asupra mea într-o manieră autentică, specifică. Poate că pentru câțiva voi rămâne în amintire pentru glumele mele de o calitate îndoielnică sau pentru niște promisiuni nerespectate, în timp ce o altă parte va și uita de existența mea și a boacănelor pe care las în urmă. Îmi place să cred însă că, la fel cum eu nu am cum să uit niciun profesor, și dumnealor își vor aduce aminte măcar de existența mea. Datorită fiecăruia, printre multe altele, am învățat atât despre recuperarea unei motivații de mult uitate, dar mai ales despre disciplina, pasiunea, empatia și entuziasmul ce ar trebui să o însoțească, fapt pentru care le sunt profund recunoscătoare.
În altă ordine de idei, sala 10, KFC, Sala 17, așa-numitul laborator de engleză, scara spiralată, mansarda, biblioteca și fiecare părculeț din zona Iancului sunt doar câteva dintre locurile care mi-au marcat amintirile dobândite în acel ,,cimitir al tinereții”. În timpul anilor de liceu, am învățat ce înseamnă să fii un personaj secundar în propria ta viață pentru niște persoane pe care acum le asociez doar cu un regret și niște litere negre și sporadice, aruncate pe o foaie de hârtie mototolită. Am trădat și am fost trădată, învățând despre loialitate tocmai încălcând-o. Am învățat să iubesc tocmai în raport cu suferința, dar, cel mai important, am devenit. Am devenit și atât. ,,Am reușit prin mine însămi”, potrivit motto-ului colegiului proaspăt absolvit. Am fost, în funcție de an, Ana Badea de la 9F, de la 10F, de la 11F și de la 12F și credeți-mă, dacă mi-ar fi spus cineva acum 4 ani că numele meu va răsuna pe holurile unui colegiu național, m-aș fi simțit luată la mișto – ideea în sine s-ar fi simțit ca o himeră.
Liceul este fiecare amintire, fiecare gând, fiecare interogație criptică fără niciun răspuns, ce mi-a spintecat și anihilat vreodată rațiunea. Pentru că din tot ce mi-ar fi putut fi, mi-a fost efemer, dar iată că măcar acum am o poveste despre care merită să vorbesc – povestea mea, povestea devenirii mele, la care fiecare atribut al Colegiului Național ,,Iulia Hasdeu” a contribuit considerabil.
Veșnic,
Ana Badea de la 12F.