Activități extrașcolare și Parteneriate

Proiecte și parteneriate derulate în Colegiul Național „Iulia Hasdeu” în anul școlar 2020-2021

  • PEEP – Pan European Educational Programme, un parteneriat educaţional cu zece ţări europene, structurat pe trei secţiuni: cultură, ştiinţe, teatru cu câte două etape în fiecare an școlar. În noiembrie 2020 a fost secțiunea istorie, în martie 2021 secțiunea de teatru și am fost organizatori. Proiectul în acest an s-a desfășurat online. (prof. coord. Daiana Guțu)
  • „Youth vote matters” (Votul tinerilor contează!), proiect de educație civică care are ca scop informarea tinerilor cu privire la dreptul la vot și al importanța acestuia. Ateliere, competiții de discursuri publice, materiale informative organizate de Asociația Expert Forum, București. (prof. coord. Emilian Colceru)
  • Simpozionul Național „Imaginea publică a monarhiei în România 1866-1947 – România, Casa regală și reformele unificării – ediția I (X), 1 II-a online, organizat de CNIH în parteneriat cu Societatea de Științe istorice din România și Școala Gimnazială nr. 46, București (prof. coordonator Nicuale Cristea)
  • Simpozionul „Educație pentru un mediu curat”, ediția a XVI-a organizat de Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Chimie. (prof. coordonator Mariana Lili Badea)
  • „Chimia pe mâini bune – CHEMPOET-2.0” – cursuri de instruire practică pentru elevi și profesori organizat de Facultatea de Chimie, Universitatea București. (prof. coordonator Mariana Lili Badea)
  • Săptămâna europeană a sportului – activități sportive, Asociația Municipală Sportul pentru toți, București. (prof. coordonator Mariana Lili Badea și catedra de educație fizică)
  • Cursuri online și sesiuni practice de mentorat în diferite domenii profesionale, în acord cu profilul vocational al elevului organizate de DARETO Coaching SRL. (prof. coord. Olaru Cristina)
  • Club de debate online organizat de ARDOR – Asociația Regională de Dezbateri și Retorică Muntenia. (prof. coord. Dorica Nicolae)
  • „Camarazi de fapte bune” – parteneriat de educație și responsabilizare social cu asociația polițiștilor motocicliști „Blue Knights III România” (proiect de voluntariat) (prof. coord. Anca Diana Bădilă)
  • „Educație pentru sănătate – Alegeri sănătoase”, prezentări online, sesiuni informative organizate de Asociația Salvați copiii. (prof. coord. Olaru Cristina)
  • Totul despre studiile în străinătate, prezentări și consiliere organizate de EDMONDO, grupul Educativa.
  • Activități științifice pe teme de actualitate, promovarea ofertei educaționale organizate de universitatea româno-americană.
  • „Boovie, festival-concurs de book-trailers”, ediția a VI-a, organizat de Asociația Grow Up Project, Focșani, care constă în creșterea interesului pentru lectură al elevilor prin realizarea unui concurs de book-trailere care să surprindă esența unor romane reprezentative pentru viața adolescentului din toate timpurile și din toate zonele lumii. (prof. Mariana Lili Badea și prof. Mihaela Bal)
  • Kids in Tech – workshopuri de tehnologie, cursuri de programare, programe de mentorat organizate de Asociația ADFABER, Ilfov. (prof. coord. Diana Costea)
  • Proiectul Internaţional Reconstruind democrația în vremuri de criză – O perspectivă centrată pe alegător (REDEM), finanțat de Comisia Europeană prin programul Horizon 2020 și coordonat de Sciences Po (Paris), prin Universitatea Bucureşti, Centrul de Etică. (prof. Dorica Nicolae)
  • Proiectul „Observator Lyceum”, parteneriat cu revista culturală „Observator cultural”. (prof. Dorica Nicolae)
  • Humanitas în licee – Concursul Humanitas în licee este un concurs de cultură generală organizat de Fundația Humanitas Aqua Forte, ajuns la cea de-a X-a ediție. (prof. coord. Nicoleta Simionescu)
  • Parteneriat cu Universitatea din București pentru proiecte precum: „Etică și integritate în sistemul educațional preuniversitar”, REDEM – Democrație și vot. Provocări și dileme etice. (prof. Dorica Nicolae, Nicoleta Simionescu )
  • Parteneriat cu Centrul Erudio pentru programul Erisma-Leadership creativ: un program de dezvoltare a managerilor, liderilor și antreprenorilor prin arte. Aceștia susțin unul dintre examene în fața elevilor de liceu, care oferă teme de interes și evaluează discursul candidaților.
  • Programul de Educație Media (ME și Centrul pentru Jurnalism Independent): “Programul de educație media” este un demers strategic derulat de CJI, prin care concepte de educație media sunt introduse în activitatea curentă a profesorilor și elevilor de liceu, în urma unui amplu proces de instruire a profesorilor. CNIH este școală-pilot. Programul Unități de învățământ preuniversitar cu statut de unități pilot, în domeniul educației media, aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 6234/2020 (prof. Dorica Nicolae)
  • One World Romania la Școală este programul educațional al Asociației One World Romania, care reunește o serie de inițiative adresate profesorilor și elevilor și care are ca scop încurajarea folosirii la scară largă a filmului documentar ca instrument educațional și introducerea discuțiilor despre drepturile omului în școlile din România, pornind de la subiectele prezentate în filmele pe care le punem la dispoziție.
  • Programul de educație financiară „Să vorbim despre piața financiară nebancară”, organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (se derulează pe parcursul unui semestru la clasele a XI-a. (prof. coord. Cecilia Ionescu)
  • Proiectul „Vaccinează-te informat!” organizat de Societatea Studenților în Medicină din București. Proiectul “Vaccinează-te informat“ are ca scop informarea elevilor despre evaluarea raportului risc-beneficiu în ceea ce privește vaccinarea. Proiectului constă în prezentări susținute de către voluntarii SSMB. (catedra de biologie)