PEEP

PEEP (Pan European Educational Project) este un proiect internațional din care, împreuna cu România, mai fac parte Grecia, Slovacia, Olanda, Rusia, Cehia, Italia și Ungaria.


Proiectul a început în Europa la începutul anilor ‘90, s-a numit inițial North-South, apoi East-West. Țara noastră face parte din el de peste 25 de ani, timp în care s-a derulat fără oprire, și în care sute de elevi și zeci de profesori ai liceului nostru au beneficiat de acest schimb cultural benefic.

Sunt trei componente de bază ale acestui proiect: Cultură, Științe și Istorie. În cadrul acestora în fiecare an au loc între țări diferite întâlniri cu aceste teme. Din fiecare echipă fac parte cinci elevi și un profesor. Timp de o săptămână elevii, care locuiesc la alți elevi din țara care găzduiește, participă la activități de cercetare și prezentare. Proiectul are și o componentă socială esențială, participanții având o oportunitate unică de a interacționa cu alți elevi. Limba engleză este folosită exclusiv în comunicare.


De aproximativ 18 ani s-a adăugat și o componentă artistică proiectului, ITP, International Theatre Project, oarecum independentă, în cadrul căreia elevi însoțiți de profesori și actori pun în scenă scurte piese de teatru, nonverbal, și apoi creează alte piese de teatru în grupe internaționale.


În acest an, din cauza situației pandemice, proiectul s-a desfășurat online. România a participat la Istorie, în Ungaria, cu tema ”The History of Space Exploration”, și la Științe, organizator fiind liceul nostru, cu tema ”Natural Ecosystems” în UNESCO Heritage. De asemenea, țara noastră a găzduit, tot online, și proiectul de teatru în luna martie, cu tema ”Lockdown”.


În fiecare an este și o conferință de evaluare, în care se discută despre proiectele derulate în acel an, și se decid acțiunile pentru anii viitori, respectiv țara care urmează să găzduiască sugerează perioada de desfășurare și tema.


După cum se poate observa, acest proiect este o oportunitate minunată pentru elevi și profesori, funcționează impecabil de foarte mult timp și contribuie din plin la o înțelegere și cooperare internațională care este esențială pentru generațiile actuale și cele viitoare!

 

Daiana Luminita Cristina Gutu,
Profesor coordonator PEEP