Istoric

Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu”  este unul dintre liceele de elită ale Bucureştiului şi constituie deopotrivă un martor al istoriei noastre culturale şi un loc de emulaţie a valorilor spirituale şi educative. Întemeiat în 1926, sub patronajul Casei Regale, traversând mai multe epoci istorice şi culturale, cunoscând diverse formule educative, liceul continuă tradiţia democratică a învăţământului românesc.

Actul de întemeiere, simbol al dorinţei populaţiei cartierului de a participa la viaţa spirituală a Capitalei impresionază şi astăzi prin  stitlul şi semnăturile întemeietorilor:

“Astăzi 20 iulie anul mântuirii 1926, în zilele majestăţilor lor: Ferdinand I, rege al tuturor românilor şi măritei sale doamne: regina Maria, patriarh al României fiind I.P.S.S. Dr. Miron Cristea, iar ministru al Instrucţiunii Dl. I.  Petrovici, având ca primar al  municipiului Bucureşti pe Dl. Anibal Teodorescu, iar primar al Sectorului II, Negru, pe Dl. Dimitrie Grozdea;

Pus-am piatra de temelie a Liceului Comunal de fete Obor.

Început-am ridicarea acestui aşezământ din dorinţa de a fi altar de cultură şi viaţă naţională pentru această parte a cetăţii Bucureştilor, păstrătoare a celor mai vechi tradiţii eroice şi religioase.”

În anul şcolar 1926-1927 va lua fiinţă prima clasă a V-a de curs superior la “Şcoala secundară de fete Obor”.

Anul 1929 este foarte important în istoria liceului. Este anul în care se face mutarea în noul local care poartă numele de “Liceul Comunal  de Fete Iulia Hasdeu”, nume pe care îl va păstra încă două decenii. Cursul secundar avea 7 clase, un efectiv de 187 eleve şi 23 de profesoare.

Tot în 1929 încetează funcţiile “Comitetului de construcţie, ele trecând asupra Comitetului şcolar care preia şi obligaţiile achitării datoriei.

Prima promoţie din 1930 număra 8 eleve absolvente din 12 înscrise. Primele promoţii sunt destul de restrânse, între 7 si 11 eleve, lucru explicabil dacă ţinem cont de faptul că şcoala se afla la începuturile ei.

În 1941, aşa cum reiese dintr-un raport al Primăriei Sectorului II, Negru, şcoala avea 16 încăperi diverse la subsol,, 5 săli de clasă, 12 încăperi diverse, o sală mare la parter, 4 clase, 5 încăperi diverse, o sală mare şi restul în construcţie la  etajele I si II.

În anul şcolar 1940-1941 existau 12 clase, înfiinţându-se clase paralele pentru anii II,III, IV, V.

În anul 1942 s-a inaugurat şi dat spre folosinţă clădirea nouă a „Liceului Comunal de Fete Iulia Hasdeu”.

După al Doilea Război Mondial, efectivele claselor cresc considerabil. Astfel, în anul şcolar 1945-1946 existau nouă clase intâi paralele, fiecare având 42-44 eleve. Tot în acest an se înfiinţează un internat pentru copiii săraci cu o capacitate de 120 de locuri. Una din plăcile de marmură aflate în holul liceului, marchează darea în folosinţă a internatului, a cărui construcţie a început în 1945 şi s-a încheiat în noiembrie 1947.

Reforma Învăţământului din 1948 aduce mari schimbări în organizarea şi conţinuturile invăţământului românesc. Structura era următoarea: instituţii preşcolare, şcoala de 7 ani cu două cicluri, învăţământul mediu în care erau admişi absolvenţii şcolii de 7 clase şi care cuprindea licee, şcoli pedagogice, şcoli tehnice şi şcoli profesionale.

Liceul “Iulia Hasdeu” a cunoscut la rândul său numeroase transformări. Astfel, în anul şcolar 1948-1949 şcoala se numeşte “Liceul teoretic nr.7” şi cuprinde toate cele trei cicluri ( clasele I-IV, V-VII, VIII-XI ). Alături de “Liceul teoretic nr.7”, care avea cursuri dimineaţa, după-amiaza funcţiona “Liceul  teoretic nr.8” care avea de asemeni trei cicluri complete. În anul şcolar 1949-1950 funcţionează în acelaşi local şi “Liceul nr.5”. Cele trei licee iau numele de “Centrul şcolar 5-7-8”.

În 1955, numele liceului devine “Şcoala medie nr.15”. Cuprinde ciclurile gimnazial şi liceal, iar în anul şcolar următor se înfiinţează şi o secţie serală. În toamna anului 1956 liceul devine mixt.

Prelungirea şcolarităţii obligatorii de la 7 la 8 şi mai apoi la 10 ani, mărirea duratei învăţământului de cultură generală la 12 ani constutuie etape în dezvoltarea întregului sistem de învăţământ şi desigur şi a liceului nostru.

Odată cu creşterea rolului instruirii tehnico-productive liceul are şi clase cu profil industrial, electrotehnică şi mecanică. Colaborează cu întreprinderile “Mecanica Fina”, “Electroaparataj”, “Uzina de Pompe” cu ajutorul cărora se amenajează în 1971 două ateliere de electrotehnică şi un atelier de lăcătuşerie.

Începând cu anul şcolar 1971-1972 liceul devine real-umanist cu limba de predare spaniolă, proces care se generalizează în anul şcolar 1974-1975.

A urmat apoi perioda în care accentul s-a pus pe învăţământul tehnic şi a crescut foarte mult numărul de clase la seral iar liceul sub numele de “Liceul de filologie-istorie nr.1” a trecut sub patronajul Fabricii de calculatoare “Felix” care a donat calculatoare şi a contribuit la amenajarea laboratoarelor.

Anul 1989 a însemnat și pentru școala noastră trecerea către o nouă etapă. Mulţi dintre elevii şi profesorii noştri au participat la revoluţia care urma să schimbe pentru totdeauna totalitarismul  comunist. Atunci a murit Raluca Sălăjan elevă în clasa a XI-a, o frumoasă şi sensibilă poetă ce nu împlinise încă 17 ani.

De comun acord, profesorii şi elevii au renunţat la clasele cu profil industrial, acestea devenind teoretice. Liceul este de atunci unul teoretic. Tot prin consens denumirea liceului s-a schimbat în Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, denumire pe care a păstrat-o până în anul 2000, cand a fost schimbata in Colegiul National „Iulia Hasdeu”.

Astăzi, Colegiul oferă un învăţământ la standarde europene, în primul rând în ceea ce priveşte activitatea educativă, prin oamenii săi foarte bine pregătiţi profesional: majoritatea profesorilor au gradul didactic I, avem mulți profesori cu doctorat deja obținut în disciplina de specialitate, profesori care sunt înscriși la doctorat, foarte mulți absolvenți de master, porfesori care sunt mentori și formatori, autori de manuale și auxiliare școlare aprobate de Minister cu ISBN și la edituri prestigioase, autori de articole în publicații culturale sau de specialitate cu ISSN. De asemenea, avem profesori care desfășoară activitate în ISMB și în Ministerul Educației, în diferite proiecte sau participând la coordonarea procesului instructiv la nivel național.

 În ce priveşte resursa materială, în anul 2016 s-au încheiat consolidarea şi extinderea clădirii istorice, printr-un proiect al Primăriei Sectorului 2 și al Minsterului Dezvoltării Regionale, cu finanțare europeană, păstrându-se arhitectura specifică, dar urmărind crearea unor spaţii destinate cabinetelor şi laboratoarelor (de fizică, de chimie, de biologie), sporind funcţionalitatea modernă a şcolii. Dotarea cuprinde inclusiv un ultramodern laborator cu mese multitouch, unic în regiunea Bucureşti-Ilfov, obţinut la un concurs transdisciplinar naţional  de o echipă de elevi şi profesori ai şcolii; în acest laborator se desfăşoară cursul opţional inter şi transdisciplinar pentru clasa a XI-a, aprobat de MEN.

Rezultatele excelente ale elevilor sunt vizibile în primul rând în promovabilitatea foarte mare de la examenul de bacalaureat: în ultimii 10 ani, promovabilitatea a fost peste 98 la sută.  Liceul are un profil teoretic, cu clase de uman şi de real, precum şi secţii bilingve, în limba engleză şi în limba spaniolă. Absolvenţii secţiei bilingve româno-spaniole pot obţine şi diploma spaniolă de bacalaureat, în virtutea acordului semnat între România şi Regatul Spaniei şi consemnat printr-o hotărâre de guvern în septembrie 2007. De asemenea, beneficiază de prezenţa unui profesor nativ, de limbă spaniolă.

Foarte multe premii importante la olimpiade şi concursuri, la toate etapele, de la sector până la naţională, la discipline precum limba spaniolă, lingvistică, limba și literatura română, limba engleză, istorie, chimie, fizică, latină, istoria religiei, la concursuri interdisciplinare pe diferite teme etc. sunt dovada nivelului înalt de pregătire al elevilor şi a efortului susţinut al profesorilor.

Proiectele şi programele care se desfăşoară în liceu sunt numeroase, multe dintre acestea internaţionale, facilitând schimbul cultural şi deschiderea către spaţiul european: Pan European Educational Programme (PEEP), un parteneriat educaţional cu zece ţări europene, structurat pe trei secţiuni: cultură, ştiinţe, teatru cu câte două etape în fiecare an școlar; Proiectul Erasmus+ “Radio, adolescentes y noticias. Un proyecto para la educación inclusiva en Europa”cu 4 instituții de învățământ din 4 state ale Uniunii Europene: Spania, Franta, Bulgaria și Ungaria. Instituțiile participante  la acest proiect sunt: 22 CY Rakovski (Sofia), Vetési Albert Gimnázium (Budapesta), Lycée International (Strasburg) si IES Sácilis De Pedro Abad (Córdoba)- centru coordonator al proiectului și Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” (București). De asemenea, s-a desfășurat GAIA, un proiect în limba franceză pe teme ecologice, festivaluri de teatru în limba spaniolă organizate în parteneriat cu Ambasada Spaniei; Proiectul „Youth in Europe”; Programul internaţional „Interferenţe culturale,”, în parteneriat cu şase ţări. La acestea se adaugă numeroase concursuri, proiecte şi simpozioane, regionale sau naţionale, dintre care menționăm Concursul CAEM de Fizică aplicată ”Horia Hulubei” și Simpozionul Municipal dedicat Imaginii Monarhiei, de asemenea facând parte din CAEM.

În liceu funcţionează un un Club de dezbateri în parteneriat cu ARDOR Muntenia, cu o activitate bogată și multe premii și rezultate la concursuri municipale și regionale, două echipe de teatru (în română şi în spaniolă), de asemenea cu premii la diferite concursuri, redacţia revistei liceului, ”Idealuri”, echipe sportive de baschet, handbal şi volei cu premii la nivel de municipiu, un club de șah cu premii regionale și naționale, o echipă de majorete etc. Sunt, în fiecare an, activităţi de voluntariat, coordonate de profesori sau de organizaţii externe şcolii, care contribuie astfel la educaţia civică a adolescenţilor. De asemenea, se păstrează tradiția Corului CNIH, cu importante premii în țară și în străinătate, care s-a aflat mult timp sub patronajul Casei Regale.

Din 2013, Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” a devenit Centru DELLE, oferind elevilor posibilitatea de a da acest examen recunoscut internațional, de limba spaniolă, chiar în școală, iar din 2016 a devenit și centru autorizat pentru

Cambridge English, fiind numit ”Authorised Preparation Centre”, EEC, ”European Examinations Centre”.

S-au realizat parteneriate în vederea orientării în carieră cu Universitatea Bucureşti, Universitatea de Medicina şi Farmacie „Carol Davilla”, ,Academia de Poliţie, ASE, S.N.S.P.A., Universitatea Tehnica de Construcţii Bucureşti, Universitatea Politehnica, Academia Natională de Informaţii, Universitatea Lumina. De asemenea, cu parteneri externi precum  EDMUNDO – A world of education, Universitatea Steden din Olanda, universităţi din Marea Britanie. Participăm la târgurile de oferte educaţionale ale universităţilor. În 2016  a fost organizat în luna octombrie în incinta Colegiului un Târg internaţional  la care şi-au prezentat oferta 24 de universităţi din mai multe ţării, elevii noştri având prilejul să discute cu reprezentanţii acestora despre curriculla acestora, modalităţi de admitere, oportunităţi de absorbţie pe piaţa muncii la finalul școlii. Peste  80% dintre absolvenți sunt admiși cu succes la diferite universități din țară și din străinătate. Tinerii au îmbrățișat cariere dintre cele mai diferite: jurnaliști, medici, avocați, regizori, actori, scriitori, profesori, ingineri etc.

Toate acestea se pot verifica prin rapoartele anuale, detaliate, ale conducerii școlii către Inspectoratul Școlar, precum și prin copiile diplomelor anexate în dosarul prin care reînnoim cererea de păstrare a titulaturii de Colegiu Național.

În concluzie, Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” continuă să obțină rezultate excelente, înscriind la toate criteriile care îl recomandă pentru această titulatură: vechimea instituției, contribuția deosebită privind dezvoltarea învățământului, activitatea educativă, calitatea personalului didactic și calitatea absolvenților. Solicităm păstrarea titlului de Colegiu Național, considerând că suntem o instituție de învățământ de calitate, așa cum se cuvine unei școli moderne din secolul XXI.