Activități cheie – Obiectivele proiectului nostru:
- Digitalizare – Inteligența artificială – după procesul de Selecție, elevilor și profesorilor li s-a testat nivelul de competențe digitale, prin Instrumentul gratuit de pe Platforma Europass. La final de proiect, după activități la care a fost nevoie să își folosească abilități digitale, aceștia vor fi retestați pentru a măsura creșterea abilităților digitale.
- Conștientizarea problemelor climatice – Elevii au vizitat cea mai mare dună de nisip din Europa, li s-a vorbit despre fenomenul deșertificării din sudul Spaniei precum și despre fenomenele meteo extreme. S-a făcut o corelare cu sudul Olteniei – România.
Lucrând în echipe internaționale, elevii au analizat teme actuale precum schimbările climatice, au realizat experimente dedicate producerii hidrogenului verde, au folosit inteligența artificială pentru a crea materiale educaționale și au explorat ecosisteme fragile în Parcul Național Doñana.
- Transferul de cunoștințe: elevii și profesorii vor valorifica cunoștințele dobândite pentru a le transfera colegilor și celorlalți elevi din Colegiu.
Proiectul a constat din două mobilități:
- O mobilitate cu 8 elevi în Spania de 6 zile, lângă Sevilla (Bollullos Par del Condado, Huelva) în luna martie 2026 la școala parteneră IES San Antonio.
- O mobilitate cu 3 cadre didactice în Italia de 6 zile, la Florența, pentru a urma cursul de digitalizare și utilizare AI și VR (”Transforming Education: Integrating AI, AR, VR and 3D Printing for Effective Learning”)
Impact pe termen mediu și lung:
Elevii și profesorii au diseminat și au discutat despre cunoștințele și experiențele dobândite. În urma absolvirii cursului de inițiere în AI, AR, VR și printare 3D, profesorii vor realiza lecții digitale pentru folosirea AI în predare pe care le vor pune la dispoziția colegilor și le vor utiliza și în predare.
Durata proiect: 01.09.2025 – 28.02.2027 – 18 luni
Buget nerambursabil: 19.816 EUR
Finanțat de Uniunea Europeană.
#ErasmusPlus, #CNIH, #CNIHgoesdigital
